Ce trebuie sa stii atunci cand iti infiintezi o firma
4 aprilie 2018
Ce tip de societate este adecvat pentru afacerea mea? SRL sau SRLD?
15 aprilie 2018

Despre StartUP Nation

Sigur ai auzit vorbindu-se despre StartUp Nation România și mai mult ca sigur îți sună bine ideea de a porni propria afacere de la 0 pe banii statului. Suntem siguri că toate informațiile legate de acest proiect sunt numeroase, de accea ne-am gândit să ți le prezentăm într-o formă organizată.

StartUp Nation România reprezintă programul Guvernului pentru stimularea înființării de întreprinderi mici și mijlocii. Acesta este destinat antreprenorilor cu idei de afaceri mici, care nu au posibilitatea financiară de a le pune în practică. Prin această inițiativă, Guvernul va acorda antreprenorilor un ajutor de maximum 200.000 lei pe proiect, cu condiția ca acestea să creeze minimum un loc de muncă.

Pentru a fi eligibil în cadrul StartUp Nation România este necesar ca societatea să fie înființată după 30 ianuarie 2017 și să creeze cel puțin un loc de muncă pe care să îl menții minimum doi ani. Și, bineînțeles, să ai peste 18 ani.

Dar care sunt pașii necesari pentru obținerea finanțării în cadrul acestui proiect?

  1. Pregătirea informațiilor de bază

Pentru a aplica, trebuie să apelezi la un consultant care să îți scrie proiectul. Acesta va avea nevoie de cât mai multe informații despre firma ta: dacă ai firmă înființată, când a fost înființată, dacă ai mai avut firmă, dacă ai fost asociat, care este scopul firmei, obiective, activități pe care le vei desfășura, achiziții, costuri, cu câți bani vei contribui (atât pentru cheltuielile neeligibile, cât și pentru cele neprevăzute). Toate aceste detalii îi vor fi de folos consultantului tău pentru a stabili eligibilitatea proiectului în cadrul programului.

Este foarte important să îi trimiți consultantului o listă detaliată cu ceea ce îți dorești să achiziționezi. Documentează-te cu privire la prețurile reale și locul de unde vei cumpăra fiecare produs. O astfel de listă îl va ajuta pe consultantul tău să estimeze punctajul pe care îl vei obține, iar tu te asiguri de sustenabilitatea proiectului tău!

  1.   Semnarea contractului de consultanță

Odată ce consultantul a analizat proiectul și a stabilit că este eligibil, este momentul să semnați contractul de consultanță și să mergeți mai departe în drumul către finanțare.

  1.   Redactarea planului de afaceri

De redactarea planului de afaceri se va ocupa consultantul tău, însă tu trebuie să îi furnizezi clar informațiile de care are nevoie cât mai repede posibil. Dacă faci acest lucru, proiectul tău va fi gata în câteva zile.

  1.   Înscrierea planului de afaceri

Varianta finală a planului de afaceri va fi încărcată online de către consultant. Atenție! Este important ca tu să îți dai acordul pentru ca aceasta să fie varianta care va ajunge la Guvern. După încărcarea proiectului pe site, nu îți rămâne decât să aștepți răspunsul oficiilor de IMM-uri din țară.

Potrivit lui Ilan Laufer, secretar de stat în Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, lansarea înscrierilor va avea loc în luna mai sau iunie, iar participanții vor avea la dispoziție 30 zile pentru a-și înscrie proiectul.

  1.   Semnarea contractului de finanțare

Odată ce proiectul tău este aprobat, ai la dispoziție aproximativ 30 zile (perioada exactă urmează să fie anunțată) în care să semnezi contractul de finanțare cu statul. Din acest moment, poți începe să achiziționezi și să faci angajările necesare. Cu excepția consultanței, orice cheltuială realizată înaintea semnării contractului de finanțare nu va fi luată în considerare ca făcând parte din proiect!

  1.   Implementarea proiectului

Întrucât contractul cu statul este încheiat, poți începe cheltuirea banilor. Pentru asta, va trebui să întocmești un dosar cu minimum trei cereri de ofertă, trei oferte și factura fiscală (neplatită/platită) a produsului pe care dorești să îl achiziționezi. Acest dosar este depus online, iar banii îi vei primi în 30 de zile într-un cont la trezorerie. Diferențele de preț vor fi suportate de tine, iar consultantul îți va fi alături până la final.